duminică, 10 noiembrie 2013

Ora ideală la care să bei cafeaua de dimineață, calculată de oamenii de știință

 

 

Pentru a obține efectul maxim de la o cafea, momentul ideal de a o consuma nu este imediat după trezire, ci între orele 09:30 și 11:30 dimineața. 

 



Steven Miller, un neurocercetător de la Universitatea din Maryland, susține că cel mai bun moment pentru a consuma cafeaua este când hormonul cortizol este cel mai scăzut nivel. Acest moment are loc în jurul orei 10:30, scrie Daily Mail.

Potrivit lui Steven Miller, persoanele care beau cafea atunci când nivelul cortizolului este ridicat în organism, între orele 08:00 și 09:00, dezvoltă o toleranță la cafeină, iar astfel cafeaua ajunge să fie mai puțin eficientă în cazul lor.

Cortizolul controlează ceasul intern al organismului, iar nivelul său scade la aproximativ o oră după ce o persoană se trezește.

De asemenea, nivelul de cortizol atinge un alt vârf între orele 17:30 și 18:30, ceea ce înseamnă că nici în acest inverval nu este recomandat să consumați cafea.

Persoanele care încalcă aceste reguli ajung să consume cantități tot mai mari de cafea pentru a obține același efect, avertizează Steven Miller.

Niciun comentariu: